Busola plăcerii: de ce ne plac jocurile, mancarea nesanatoasa, alcoolul, orgasmul si marijuana

Busola plăceriiOrice ar fi, oamenii sunt întotdeauna în căutare de ceva nou şi atrăgător.

 Ce a descoperit omul despre creier şi cum integrăm aceste cunoştinţe într-un sistem unitar de informaţii, care să ne ofere o înţelegere cât mai bună a funcţionării lui? Ce ştim şi ce nu ştim despre creier? David J. Linden, neurocercetător, prezintă în cartea Busola plăcerii, studii din neurologie, medicină, psihologie, sociologie, care să ne lămurească anumite aspecte ale funcţionarii creierului uman şi ale rolului acestuia în evoluţia omului.

Cooptarea receptorilor

Linden, profesor la Johns Hopkins University School of Medicine, dezvăluie modificările care au loc în creier când ne dedăm mâncarii, sexului sau drogurilor, când medităm, ori facem o faptă bună. Autorul descrie funcţionarea creierului într-o manieră anecdotică, dar şi pe baza unor cercetări de laborator şi a unor articole ştiinţifice. El schiţează, de asemenea, evoluţia plăcerii, de la instinctul primar pe care îl avem in gene, până la un proces mai complex de cooptare a receptorilor de dopamină, rezultat din consumul de droguri şi alcool.

Născut în anul 1961, Linden a crescut în Santa Monica, California. Tatăl lui a fost un psihiatru recunoscut în Los Angeles, iar mama lui, acum pensionată, a fost redactor la o editură care publica manuale.Linden a predat la University of California (Berkeley), Northwestern University (Illinois) și Hoffman-La Roche (New Jersey). Efortul lui de a face accesibil domeniul neuroștiinței celor nespecializați a devenit din ce în ce mai popular, ceea ce a condus la numeroase apariții la radio și în campusurile din America, cu ocazia cărora împărtășește informații neobișnuite despre chimia creierului și oferă interviuri pe tema neuroștiinței. Ȋncepând cu anul 2008, Linden a devenit redactor-șef la Journal of Neurophisiology.

 

Nr. de pagini : 224busola-placerii-de-ce-ne-plac-jocurile-mancarea-nesanatoasa-alcoolul-orgasmul-si-marijuana
Anul aparitiei : 2014
Editura: ALL ( 2014 )
ISBN: 606-587-067-3
Oraş: Bucuresti
Limba: Romana
Traducător: Loredana Maria Oprea
Încadrare: Psihologie

CUPRINS:

Prolog

1 ACTIVAREA BUTONULUI DE PLĂCERE

2 DIN NOU DROGAT

3 HRĂNEŞTE-MĂ

4 CREIERUL TĂU SEXY

5 JOCURILE DE NOROC ŞI ALTE VICII MODERNE

6 PLĂCERI NEVINOVATE (ŞI PUŢINĂ DURERE)

7 VIITORUL PLĂCERII

Note

sursa / comandă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *